Sfînta Muceniță Chiriachi

 

In zilele împăratului Dioclețian, la anul 282, era un creștin, anume Dorotei, împreună cu soția sa, care se chema Evsevia. Aceștia, fiindcă erau fără de fii, se rugau lui Dumnezeu ca să le dea rod și fiu, făgăduind să dăruiască iarăși Lui pe copilul ce se va naște. Deci, a ascultat Dumnezeu rugăciunea lor și au născut un prunc de parte femeiască în ziua de duminică, lucru pentru care au și numit-o pe pruncă Chiriachi, ce înseamnă duminică. Și au hrănit-o cu învățătura și cuvîntul Domnului, după Apostolul Pavel, și au păzit-o pe fecioară curată, fiindcă făgăduiseră a o afierosi lui Dumnezeu.

Cînd păgînul Dioclețian a ridicat prigoană asupra creștinilor, atunci au fost pîrîți și născătorii sfintei împreună cu dînsa la tiran, cum că sînt creștini. Acesta, cercetînd pe părinții sfintei, i-a bătut și i-a trimis la ducele Iust, ce se afla în părțile Militinei, în Armenia cea mică. Pe Chiriachi a trimis-o la cezarul Maximian, care se afla în Nicomidia. Maximian, cercetînd pe muceniță și aflînd-o tare în credința în Hristos, a poruncit de au bătut-o mult. Și de vreme ce sfînta se ruga, pentru aceasta tiranul se mînia asupra ostașilor ce o chinuiau pe muceniță. Atunci a zis sfînta către Maximian: "Nu te înșela, Maximiane, căci niciodată nu mă vei birui, căci harul lui Dumnezeu îmi este în ajutor!" Atunci Maximian a trimis pe sfînta la Ilarion, stăpînitorul Bitiniei.

Ilarion, cercetînd pe muceniță, a dus-o în capiștea idolilor. Acolo, rugîndu-se sfînta, s-a făcut cutremur mare, încît s-au zdrobit idolii și s-au făcut praf. După aceasta, a urmat și o furtună de vînt, care a împrăștiat praful idolilor și un fulger a ars fața stăpînitorului Ilarion, care, căzînd din scaun, a murit.

Venind alt stăpînitor în locul lui și fiind înștiințat de acestea, a hotărît ca sfînta să fie supusă la felurite chinuri, din care a rămas nevătămată. Atunci a stătut stăpînitorul la judecată și a dat asupra sfintei hotărîrea să fie ucisă afară din cetate, prin tăierea capului.

Auzind Chiriachi această hotărîre, a cerut vreme să se roage. După ce s-a rugat mult, a învățat pe creștinii cei ce-i urmaseră dreapta credință. Apoi, culcîndu-se pe pămînt, și-a dat sufletul în mîinile lui Dumnezeu; mergînd ostașii aproape de dînsa, vrînd să-i taie capul, dar văzînd-o moartă, s-au spăimîntat. Deci, s-a făcut glas dumnezeiesc către dînșii: "Mergeți, fraților, și propovăduiți măririle lui Dumnezeu!" Iar ostașii, întorcîndu-se, au slăvit pe Dumnezeu.

Sursa: Vietile Sfintilor.