"În zilele împăratului Dioclețian, era un creștin, anume Dorotei, cu soția sa Evsevia, care, fiindcă nu aveau fii, se rugau lui Dumnezeu, să le dea lor rod, făgăduind să-l dăruiască Domnului, pe copilul ce se va naște. Deci, a ascultat Dumnezeu rugăciunea lor și au născut prunc, de parte femeiască, în ziua Duminicii, pentru care pricină, au numit-o Chiriachi. Și au păzit-o fecioară, fiindcă făgăduiseră să o dăruiască lui Dumnezeu. Dar, când păgânul Dioclețian a ridicat prigoana împotriva creștinilor atunci, au fost pârâți părinții Sfintei, împreună cu ea, că sunt creștini. Au venit slujitorii împărătești și, luându-i pe toți trei, au despărțit pe fecioara de părinții ei; pe bătrâni i-au dus la Militina Armeniei, iar, pe frumoasa Chiriachi, au trimis-o în lanțuri, la Galeriu, însoțitorul la domnie al lui Dioclețian, din Nicomidia. Acesta, cercetând pe frumoasa fecioară, și văzând statornicia ei în credință, a poruncit să fie bătută de moarte. Sfânta a primit, în tăcere, cumplite lovituri de toiege. Nu se văita, ci numai se ruga în tăcere. Văzând prigonitorul Galeriu, că nu izbutește să înduplece pe tânăra creștină, să se lepede de credința ei, a lăsat-o în seama dregătorului Ilarion al Bitiniei. Și, acesta, venind la judecată, chiar în capiștea idolească, mai înainte de a începe el să o întrebe pe Chiriachi, s-a întâmplat un cutremur mare de pământ, idolii au căzut și s-au prefăcut în pulbere și însuși Ilarion și-a aflat, acolo, moartea. Peste câtva timp, a venit un alt dregător, care, aflând pe fecioara întemnițată, a poruncit să se aprindă un foc mare și Sfânta să fie aruncată în flăcări. Și, începând, atunci o ploaie mare, a potolit vâlvătaia și a stins focul, iar fecioara a scăpat nevătămata. A fost, apoi aruncată la fiare sălbatice, dar fiarele, simțind sfințenia ei, se gudurau ca mieii. Mulți păgâni, văzând lucrul acesta, de mirare, au crezut în Hristos. Iar dregătorul, înțelegând că nimic nu izbutește, a poruncit ca Sfânta să fie scoasă din cetate și ucisă. Și, luând-o slujitorii au scos-o afară din cetate, să-i taie capul. Iar Sfânta a cerut voie să se roage. Și, după ce s-a rugat, a povățuit pe creștinii care îi urmaseră, să mărturisească și ei credința. Apoi, culcându-se pe pământ, și-a dat sufletul, în mâinile lui Dumnezeu, ca un copil. Și ostașii, apropiindu-se de ea, ca să-i taie capul și văzând-o moartă, s-au mirat. Deci, s-a făcut un glas dumnezeiesc către dânșii, zicând: "Mergeți, fraților, și propovăduiți măririle lui Dumnezeu". Iar ostașii și călăii s-au îmblânzit, mărturisind pe Hristos, Căruia i se cuvine slavă! Amin."
Comentarii
Trimiteți un comentariu