Luna iunie 22 de zile: pomenirea Sfântului, Sfințitului Mucenic Eusebiu, episcopul Samosatelor (+ 379)

 

Acesta a trăit în zilele împăratului Constantin, fiul lui Constantin cel Mare și a fost episcop în cetatea Samosatelor, sub stăpânirea Patriarhiei din Antiohia, cunoscându-se îndeaproape cu sfinții Vasilie cel Mare și Grigorie de Nazians.

A trăit într-o vreme când, urmașii lui Arie ocupau cea, mai mare parte a episcopiilor de Răsărit, într-o vreme când episcopii dreptei credințe, de la Niceea, erau izgoniți și trimiși în surghiun, într-o vreme când înșiși împărații erau arieni.

În aceste împrejurări tulburi, de luptă și de bărbăție, s-a arătat Sfântul Eusebiu al Samosatelor, ca un stâlp neclintit al Ortodoxiei. Râvna lui pentru credința cea adevărată se vede, mai întâi, din alegerea Sfântului Meletie, ca patriarh al Antiohiei. Că, știind bine pe Sfântul Meletie că este drept-credincios, fericitul Eusebiu a îndemnat pe toți, să-l aleagă patriarh, pe Meletie. Până și arienii l-au ales, socotind că lesne îl vor îndupleca să primească erezia lor, o dată cu înălțarea lui la scaunul patriarhicesc. S-a întocmit, apoi hrisovul alegerii, întărit cu toate semnăturile, și hrisovul a fost încredințat Sfântului Eusebiu, spre păstrare. Iar, când Sfântul Meletie a început a propovădui dreapta credință, arienii i-au izgonit din cetate, măcar că era la treizeci de zile după înscăunarea sa.

Plin de râvnă pentru slujirea lui Hristos, Eusebiu, s-a îmbrăcat în haine ostășești și a cutreierat cetățile din Siria, Fenicia și Palestina, până la Eufrat, punând preoți și episcopi și întărind, în sufletele lor, credința cea adevărată. La anul 365, un sinod de episcopi s-au adunat în Antiohia și cu toții, au întărit învățătura bisericii așa cum fusese stabilită la Sinodul de la Niceea.

Sub împăratul Valens (364-378), Eusebiu a fost surghiunit în Tracia, lângă Dunăre. Vestea aceasta a făcut mare tulburare în poporul cetății, care iubea și cinstea pe episcopul său. Și s-a ridicat mulțime mare și au vrut să împiedice împlinirea voii împăratului. Dar bunul episcop, nevrând să facă vărsare de sânge pentru el, i-a îndemnat să rămână în liniște, punându-și nădejdea în Dumnezeu, Care le chivernisește pe toate. La anul 379, după moartea lui Valens, Eusebiu s-a întors din surghiun, și și-a continuat călătoriile lui apostolești. Dar, o femeie eretică, văzându-l pe stradă, l-a lovit în cap și, puțin după aceea, el și-a dat sufletul, în mâinile Domnului, rugându-se să fie iertată femeia ucigașă."